Arhive pe etichete: perversiune

Despre scara duhovnicească

Standard
Scara duhovnicească

Scara duhovnicească

Totul este complex: universul, omul, o frunză, o piatră sau chiar atomul. Orientarea omului în această lume complexă e un proces dificil, îndelungat şi încărcat de răspunderi. Acest drum nu se poate face de unul singur, ca un primitiv şi izolat, ca un prim om fără istorie şi fără relaţii sociale, ci depinde de mediul în care omul se naşte şi se dezvoltă: ereditatea lui, geografia că­reia îi aparţine, istoria şi cultura în care creşte, oamenii cu care vine în contact, cu tot complexul de influenţe pe care ei îl exerci­tă – spiritualitate, credinţă, idei, mentalitate, filosofie, moravuri, comportament, orânduire socio-politică, relaţii economice şi comunicări sufleteşti. În acest sens, individul uman este fructul comunităţii căreia îi aparţine.

Cei mai mari oameni au putut greşi. A greşit un Origen ori un Pascal, au făcut gafe Apostolii şi ucenicii Domnului. Dar cine nu a greşit? Nu putem să trăim şi să ne formăm singuri, ci în comuniune cu ceilalţi. Contactul cu alţi oameni, lectura, artele, atmosfera generală îl modelează pe om.

Mediul nu dă nici conştiinţa, nici personalitatea omului, dar le şlefuieşte, le educă, le formează. Clipă de clipă ne influenţăm unii pe alţii prin însăşi trăirile noastre interioare, prin duhul care se degajă din noi, prin manifestările sufleteşti şi intelectu­ale, prin acţiunile noastre cotidiene, oricât de mărunte ar fi. Rolul educativ al mediului este uriaş şi adesea nu suntem con­ştienţi de el.

Dincolo însă de influenţa mediului şi de caracterele ereditare, persoana umană este unică şi suverană. El, omul, este al doilea creator al lumii, pentru că el, omul, are acces la izvoarele nevă­zute ale lumii, ba încă şi pe acestea le depăşeşte, căci dincolo de planul ideilor şi al energiilor care străjuiesc lumea sunt încă alte lumi, făcute din alte aluaturi, din ce în ce mai subţiri şi mai stră­vezii, pe care străbătându-le, omul ajunge şi se odihneşte în co­muniunea cu Duhul atotcreator şi stăpânitor, cu Dumnezeu.

Pornind de la complexitatea existenţei sale, omul ajunge să înţeleagă unitatea de origine a toate: Dumnezeu. De când ştim ce e atomul, putem cu mai multă luciditate să ne extaziem de minu­nata sa alcătuire; de când ştim ceva despre legile eredităţii, ne cu­tremurăm de taina ce le străbate; şi aflând despre începutul şi sfârşitul materiei în univers, vedem mai limpede lucrarea lui Dumnezeu. Totul, dar absolut totul duce la credinţă şi se înfru­museţează prin credinţă. Nici satana nu poate fi necredincios.

Citește restul acestei intrări