Așa cum l-am cunoscut eu… scrisoare a doamnei Constanța Ianolide

Standard

Bună ziua. Salut pe cei de la Paris care au organizat colocviul pentru comemorarea soțului meu, Ioan Ianolide. Aș dori să vă citesc câteva date, cum l-am cunoscut și sumar, așa, din viața petrecută împreună.

Mă reîntorc cu ani în urmă, respectiv la 2 martie 1965, când Ioan Ianolide a venit la noi să o viziteze pe mama mea, Penelope, pe care o cunoscuse cu câteva luni în urmă când a venit la noi în casă să-i mulțumească domnișoarei Marioara, profesoara de gimnastică medicală care, la Spitalul nr. 9, l-a îngrijit pentru recuperare motorie.

Așa m-a cunoscut și pe mine. A fost o vizită de câteva ore și a doua zi a vrut să stea de vorbă cu mine. Ne-am plimbat în parcul Herăstrău și mi-a spus că vrea să se căsătorească cu mine, căci atunci când a intrat în casă și a dat cu ochii de mine, o voce i-a spus: Asta e!

Pe moment am fost descumpănită. Și i-am spus: dumneata ești prea celest și eu prea pământeană. La care el a spus că tocmai de aceea are nevoie de mine.

Nu i-am dat niciun răspuns, dar l-am simțit ca un naufragiat care cere ajutor.

După două zile, el a plecat la Dobrotești, județul Teleorman, unde se afla familia lui. Pe data de 9 martie am primit de la el o scrisoare prin care mă invita la ei deoarece familia dorea să mă cunoască. Am acceptat invitația și m-am dus. Când i-am întâlnit, parcă îi cunoșteam de când lumea. Pe data de 14 martie tatăl lui ne-a logodit, eu am revenit la București a doua zi și după trei zile a venit și el la mine. Am depus actele pentru căsătorie și pe data de 7 aprilie 1965 am avut cununia civilă în București și pe 30 aprilie cununia religioasă la Dobrotești.

El nu avea încă serviciu. Abia în luna iulie a fost angajat ca laborant la Intreprinderea Geologică de Prospecțiuni. Apoi, în 1968, a fost transferat la Academia R.S.R., colectivul de Pedologie, ca operator chimist, unde a lucrat până în 1971. Apoi, prin mai multe Cooperative meșteșugărești, cu munca la domiciliu, ultima fiind Arta Aplicată, ca preparator mase plastice, obiecte decorative, până în 1980 când a fost pensionat medical cu grad de invaliditate II, având hepatită cronică, boală ce o avusese în închisoare și, netratată, a recidivat după 25 de ani. Treptat, boala s-a transformat în ciroză hepatică uscată, apoi cu lichid și, ulterior, a apărut o tumoră în spatele ficatului, neoperabilă, care i-a grăbit sfârșitul.

În dimineața zilei de 5 februarie 1986 s-a stins din viață.

*

A fost un om deosebit. Iubitor, blând, bun, respectos, liniștit în aparență dar zbuciumat sufletește în urma detenției de 23 de ani.

L-am iubit, l-am adorat, l-am divinizat, l-am respectat și-l voi păstra mereu în suflet și în gând.

Atât eu, cât și mama și fiica mea l-am îngrijit, l-am ajutat în munca lui care o presta acasă dar era mereu suferind de diverse boli, internat în diverse spitale, în stațiuni balneoclimaterice, căci îl supărau durerile reumatice generalizate. Făcea de 3-4 ori pe an viroze respiratorii, pietre la rinichi, etc.

Scria mereu, dar n-am știut niciodata ce-a scris. Ne povestea mereu de Valeriu, pe care l-a iubit mai mult decât pe frații lui.

Când a venit din închisoare, pe 2 august 1964, și a aflat că mama lui decedase cu 3 ani în urmă, și că fosta lui logodnică Valentina Gafencu se căsătorise, a fost o cumplită lovitură pentru el. Valentina a vrut să divorțeze, dar el nu a fost de acord. Am rămas prieteni și împreună cu mine le vizitam pe cele 3 surori ale lui Valeriu. Și astăzi mai păstrez legătura cu Valentina și Eleonora, sora cea mică fiind decedată.

Când a venit din închisoare, a vrut să se călugărească. Dar nu s-a putut. Iar mai târziu, când a aflat că se primesc în mănăstire, a încercat din nou dar nu a fost primit. Deși era căsătorit cu mine, mi-a cerut consimțământul. Și mi se rupea sufletul, dar am spus că îi voi da consimțământul.

Dar, l-am întrebat, fiind așa suferind, cine să te îngrijească acolo? Și mi-a răspuns: Dumnezeu!

Pentru că nu a putut intra în mănăstire, a dorit ca măcar mort să intre acolo, și am concesionat două locuri de îngropăciune în cimitirul mănăstirii Cernica, unde-și odihnește trupul, că sunt sigură că sufletul este în treptele cele mai înalte ale Cerului.

Când era pe patul de suferință, a fost vizitat de mai multe ori de poetul Ioan Alexandru, care i-a dăruit volumul de versuri ”Imnele Putnei” pe care i-a scris: “Iubitului frate în Domnul, Ioan Ianolide, cu bucuria de a fi fost sub acest cer, pe acest pământ creștin românesc o clipă măcar împreună, în drum spre Patria eternă!”. (Ioan Alexandru, Sf. Dumitru, 1985)

În preajma Crăciunului din 1985 au venit două maici de la mănăstirea Govora și, întâmplător, a venit și Ioan Alexandru și i-au cântat colinde.

Cu puțin înainte de deces, au venit să-l viziteze părintele arhimandrit Grigore Băbuș, de la Patriarhie, și părintele arhimandrit Valeriu Anania (azi mitropolitul Clujului – Dumnezeu să-i odihnească pe amândoi). Au stat de vorbă și la plecare părintele Anania mi-a spus: “Dacă noi am avea starea de spirit pe care o are Ion în fața morții, am fi cei mai fericiți oameni. ”

Era pregătit pentru trecerea de dincolo, dar îi părea rău de noi că ne părăsește.

Pe nepoata mea Ruxandra, fiica fiicei mele Mihaela din prima mea căsătorie, am crescut-o la noi de la 5 luni la 7 ani. Când a început școala am dat-o părinților ei, în septembrie 1985. Ionel a iubit-o foarte mult, o supraveghea cu greu: mergeau în parcul de joacă, deoarece era foarte neastâmpărată, o plimba cu căruciorul pe marginea lacului Balta Albă Titan unde locuiam. Când o certam fugea în brațele lui. El nu o certa, o sfătuia și o alinta.

Câțiva ani la rând am mers cu toții la câteva mănăstiri din țară, unde Ionel a învățat diverși călugări și călugărițe să lucreze obiecte de cult. Am fost la mănăstirea Govora, Cozia, Sihăstria și Putna.

De curând, Ruxandra și Bogdan s-au întors din pelerinajul făcut în Moldova la diverse mănăstiri. Ruxandra a fost foarte impresionată când a văzut mănăstirea Putna, mormântul lui Ștefan cel Mare și Sfânt și chilia lui Daniil Sihastru unde mergeam zilnic cu ea când era mică.

Cam acestea sunt frânturi din viața trăită timp de 21 de ani alături de minunatul meu soț Ioan Ianolide.

(Înregistrare realizată la București, pe 26 ianuarie 2013, în Televiziunea Română)


Acest material este oferit din truda și dărnicia domnului Rafael Udriște, căruia îi mulțumim mult și pe această cale.

Un simpozion Martor la Paris dedicat mărturisitorului creștin Ioan Ianolide

Galerie

Ciclul de conferinţe şi comemorări Martor 4 – Ioan Ianolide (09 februarie 2013)

Standard

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părintelui nostru Mitropolit IOSIF, sâmbătă 9 februarie 2013, va continua ciclul de conferinţe comemorative MARTOR, dedicat martirilor mărturisitori din temniţele comuniste. Programul întregii zile va fi consacrat memoriei lui Ioan Ianolide, celui care a fost prietenul de suferință și rugăciune, precum și biograful lui Valeriu Gafencu (sfântul închisorilor).

După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinţitul Iosif va oficia parastasul de veşnică pomenire pentru Ioan, mort la 5 februarie 1986 și va deschide ziua comemorativă.

Alături de Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide a luptat pentru apărarea credinţei ortodoxe, făcând parte din grupul misticilor (nume dat chiar de Securitate) din temnița Aiudului și mai tarziu din cea de la Târgu Ocna.

După ieșirea din pușcărie, într-o atmosferă unde domnea frica și teroarea, scrie cartea memoriilor, predanie a mărturisitorilor români din inchisori: Intoarcerea la Hristos – document pentru o lume nouă (ediție îngrijită la mănăstirea Diaconești,  editura Christiana), ascunzându-și, de altfel, manuscrisul de frica Securității. El însuși se destăinuie cititorilor : Am scris aceste pagini tensionat de frică…dar nu pot muri fără a mărturisi tuturor oamenilor, cinstit și obiectiv, cele ce am trăit, am văzut și am suferit…

Invitați: foști deținuți politici: Marcel Petrișor (scriitor), Demostene Andronescu (scriitor), Dionisie Stoenescu (medic), Jaques Vasile Iamandi (pensionar)

Locul de desfășurare: Cripta Puțului – Parohia Sf. Parascheva și Sf. Genoveva (biserica St. Sulpice, 35 rue Saint-Sulpice, 75006 Paris, M 4 St Sulpice St Placide)

***

Mediatorul evenimentului va fi părintele Emilian Marinescu.

Pentru informaţii: cultural@mitropolia.eu

Programul zilei

09.00-11.00 Sfânta Liturghie arhierească cu IPS Iosif

11.00-11.30 Slujba Parastasului

11.30-13.30 Masă rotundă – IPS Iosif alături de Pr. Nicolae Ioan Bordașiu, Marcel Petrișor și Dionisie Stoenescu. ConferinţăCăutarea eroilor uitați

13.30-14.30 Agapă oferită de toţi cei prezenţi

14.30-14.40 Așa cum l-am cunoscut eu…scrisoare-film și interviu cu doamna Constanța Ianolide, film realizat în studiourile TVR de către Rafael Udriște pentru Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale.

14.40-15.30 Ioan Ianolide în documentele securităţii comuniste. Expoziţie fotografică şi conferinţă cu Adrian Nicolae Petcu (CNSAS)

15.30-16.00­ Film documentar după „Trei Crăciunuri”, un fragment din cartea „Întoarcerea la Hristos”(realizator TVR: Cristina Chirvasie)

16.00-16.30 Discuții libere. Concluzii ale zilei.

(Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale)

Simpozionul “Deţinuţi politici ai regimului comunist. Cazul Ioan Ianolide” (9 iunie 2011)

Standard

Simpozion ”Deținuți politici ai regimului comunist. Cazul Ion Ianolide”

Muzeul Judeţean Teleorman  organizează  joi, 9 iunie 2011, ora 10.00 , simpozionul“Deţinuţi politici ai regimului comunist. Cazul Ioan Ianolide”. Manifestarea este organizată în colaborare cu Asociaţia Deţinuţilor Politici Teleorman şi Liceul “C. Noica” din Alexandria.

Ioan Ianolide, născut în anul 1919 în comuna Dobroteşti, a făcut parte în tinereţe din mişcarea legionară. A fost întemniţat în perioada 1941 – 1964, trecând prin închisorile de la Aiud, Piteşti, Gherla şi Canal.

Despre închisorile comuniste şi cei care le-au populat, Ioan Ianolide a povestit mai târziu în cartea “Întoarcerea la Hristos”, apărută în anul 2006, prefaţată de părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa. Cartea a fost considerată un best-seller.

Ioan Ianolide s-a stins din viaţă pe data de 5 februarie 1986, lăsând lumii un document de o mare valoare istorică privind regimul deţinuţilor politici din perioada regimului comunist.

Personalitatea omului Ioan Ianolide va fi evocată în cadrul simpozionului de către muzeograful Steluţa Pătraşcu. De asemenea, preşedintele Asociaţiei Deţinuţilor Politici Teleorman, Petre Vişan va împărtăşi din amintirile personale trăite în închisorile comuniste.

(Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Teleorman)

Cuvânt de întâmpinare

Standard

Acest blog s-a născut din evlavia față de fericitul mărturisitor Ioan Ianolide, cel mai bun prieten al lui Valeriu Gafencu. În ultimii ani s-a vorbit mult despre sfințenia lui Valeriu, și aproape exclusivist, dar involuntar ceilalți mărturisitori au rămas oarecum în umbră. De aceea acum îndrăznim să-l aducem pe Ioan mai aproape de inimile voastre. Ceilalți mărturisitori, nu mai puțin importanți, încă își așteaptă ostenitorii.

Ideea blogului ne-a venit încă de acum un an și speram să-l putem finaliza pentru data de 5 februarie anul acesta.

După fireasca binecuvântare a demersului, am pornit cu pași prea mărunți așa încât timpul a trecut repede și iată că ne-am văzut intrați în anul 2013 fără a putea face mare lucru. La un moment dat am zis că nu vom reuși să finalizăm lucrarea până în 5 februarie, ziua comemorării lui Ioan, și că vor mai trece alte luni până vom termina.

Însă momentul decisiv care a schimbat întregul plan a fost acela în care am aflat că IPS Iosif, Mitropolitul Bisericii Ortodoxe Meridionale și Occidentale, organizează ciclul de conferințe Martor, dedicat fericitului Ioan.

Atunci am realizat că nu mai trebuie să întârziem nicio clipă pentru că lucrarea aceasta mică face parte dintr-un plan mai mare al lui Dumnezeu pentru proslăvirea noilor martiri.

Așadar, ne-am pus la lucru și astăzi, cu mila Domnului și ajutorul sfinților, vă oferim această lucrare, spre folos sufletesc.

În timp vom aduce mai multe completări, căci mai avem mult până să desăvârșim lucrarea… la nivel virtual. Până atunci nădăjduim că o vom desăvârși cu toții în inimile noastre.

În final, vă invităm să ne bucurăm împreună de frumusețea duhovnicească a fericitului Ioan și să dea Domnul să devenim și noi frumoși la suflet, ca el și ca toți mărturisitorii pe care i-a încondeiat în mărturiile sale.

Cu rugăciunile noilor martiri și ale tuturor sfinților cei din veac, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi păcătoșii!

Un nevrednic cuvânt înainte la o carte de mare și sfântă vrednicie

Standard

Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă

Despre cartea lui Ioan Ianolide știam foarte puține lucruri. Am citit câteva fragmente pe internet și două capitole în revista creştină „Orthodox Word”, scoasă de Frăţia Sf. Herman, a mănăstirii cu acelaşi nume din Platina, California. Sunt fragmente zguduitoare, pe care Ioan Ianolide – Dumnezeu să-l odihnească cu sfinţii Lui! – le scoate din comoara inimii sale sfinte de ucenic şi prieten al lui Gafencu – sfântul închisorilor, cum l-am numit toţi cei care l-am cunoscut, numire care a fost instituţionalizata de Părintele Nicolae Steinhardt.

În ultimele luni mi-au parvenit, de la mănăstirea Diaconeşti – Bacău, manuscrisele (dactilografiate de mănăstire) memoriilor lui Ianolide, intitulată Întoarcerea la Hristos – o adevărată odisee a spiritului, o introspecţie abisală făcută cu umilinţă şi fineţe, pe care numai un om trecut prin chinurile iadului şi ieşit curat pe malul înalt al sfinţirii le-a putut primi de la îngerul care l-a vegheat pe toată calea încercărilor.

Manuscrisele, cu multe alte hârtii, au fost aduse de cineva, după moartea autorului, puse într-un sac, fără nici o ordine, fără numerotare, încât maicile au avut mult de lucru până ce le-au putut încropi în cele două volume, orientând-se după titluri şi urmărind evenimentele descrise în concordanţă cu istoria închisorilor prin care Ianolide şi alţi eroi ai memoriilor au trecut.

Aceste rânduri pe care le scriu sunt fade şi convenţionale. Din tot ce s-a scris despre închisori, din toată investigaţia psihologică pe care autorii, toţi înzestraţi cu duhul mărturisitor, cartea aceasta este cea mai adânc duhovnicească, cea mai pătrunzătoare, cea mai în măsură să înţeleagă împreună cu toţi sfinţii ce este lăţimea şi lungimea, adâncimea şi înălţimea, să cunoască iubirea lui Hristos cea mai presus de cunoaştere şi să se umple de toată plinătatea lui Dumnezeu (cf. Efeseni 3: 18-19). Dacă ai îndoieli asupra mântuirii, asupra jertfei sau asupra biruirii vrăjmaşului văzut şi nevăzut prin puterea credinţei şi a rugăciunii, dacă te îndoieşti de iubirea lui Hristos şi de eficiența pocăinţei, această carte, acest document duhovnicesc te va convinge.

Citește restul acestei intrări

Cheia viziunii creștinismului integral

Standard

Deținutul profet

Pronia divină a rânduit cărţii lui Ioan Ianolide, „Deţinutul profet“, o aşteptare de aproape un sfert de veac, sub forma unor manuscrise nesistematizate, redactate în fugă, sub ameninţarea permanentă a terorii exterioare a dictaturii comuniste. Ele au fost transmise părintelui Gheorghe Calciu în Statele Unite, în vederea unei posibile publicări sub numele acestuia sau sub alt nume, urmând ca numele adevăratului autor să fie revelat abia după moartea sa. Nu s-a întâmplat nici acest lucru. Întors să moară în ţara natală, părintele Calciu aduce cu el şi aceste manuscrise, care au văzut în final lumina tiparului în anul 2009, fiind îngrijite şi stilizate prin lucrarea binecuvântată de Dumnezeu a mănăstirii Diaconeşti.

Cartea este devastatoare. Ne aflăm în faţa unui adevărat profet al Apocalipsei, care cu tăişul sabiei sale spirituale despică toată urzeala lumii în care trăim. Pentru unii, aceste vremuri numite “apocaliptice” pot însemna prilej de teamă şi de nelinişti. Ameninţarea unor posibile catastrofe -naturale sau provocate de nesăbuinţa omenească- planează în permanenţă deasupra noastră. Dar profetul care este Ianolide vine să ne vestească altceva. El vine să ne vestească biruinţa lui Hristos. Vine să ne spună că acest creştinism, care în zilele noastre pendulează între laxitate şi formalism, are de fapt resurse de neînfrânt.

Că de sus îi poate fi insuflată o putere uriaşă, care poate schimba faţa lumii. Da, această putere a Duhului lipseşte marii majorităţi a creştinilor de azi. Dar pentru aceasta au fost trimişi profeţii. Fiecare cuvânt al lor iradiază o putere care vine din altă lume. Nu sunt gânduri de om, ci revelaţii, trecute însă prin filtrul personal, printr-un suflet ajuns la desăvârşirea spirituală pe o cale aparte. E poate calea cea mai grea cu putinţă care poate fi imaginată: biruirea iadului din închisorile comuniste.

Mesajul lui Ianolide respiră paradoxul unei îndrăzneli spirituale fără limite, însoţită în acelaşi timp de o smerenie desăvârşită. Îndrăzneala nu este însă a sa proprie. Este a Duhului care vorbeşte prin el. Sunt cuvinte care sparg o serie de clişee pioase şi insuflă viaţă unor forme care par a se fi anchilozat de mult, în care tradiţia apostolică vie degenerează în “tradiţionalism”. Aflăm astfel, cu o uimire fără margini, că, după ce ne povesteşte traseul desăvârşirii sale spirituale prin lupta -atât lăuntrică, dar şi cu suferinţa exterioară- dusă în închisorile iadului, Ioan Ianolide ne spune că … aceasta nu e suficientă! O afirmaţie menită să-l şocheze pe orice bun ortodox cu aplecare spre calea filocalică şi care-şi pune drept ideal -sau cel puţin ca reper- această cale a rugăciunii şi a urcuşului interior spre unirea sufletului cu Dumnezeu. Urgenţa vremurilor pe care le trăim cere însă altceva, cere mai multe. Cere o viziune integrală asupra creştinismului, o sinteză curajoasă între trăirea lăuntrică şi lucrarea activă în lume.

Citește restul acestei intrări