Arhive pe categorii: Cărți

Cărți cu și despre Ioan Ianolide

Un nevrednic cuvânt înainte la o carte de mare și sfântă vrednicie

Standard

Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă

Despre cartea lui Ioan Ianolide știam foarte puține lucruri. Am citit câteva fragmente pe internet și două capitole în revista creştină „Orthodox Word”, scoasă de Frăţia Sf. Herman, a mănăstirii cu acelaşi nume din Platina, California. Sunt fragmente zguduitoare, pe care Ioan Ianolide – Dumnezeu să-l odihnească cu sfinţii Lui! – le scoate din comoara inimii sale sfinte de ucenic şi prieten al lui Gafencu – sfântul închisorilor, cum l-am numit toţi cei care l-am cunoscut, numire care a fost instituţionalizata de Părintele Nicolae Steinhardt.

În ultimele luni mi-au parvenit, de la mănăstirea Diaconeşti – Bacău, manuscrisele (dactilografiate de mănăstire) memoriilor lui Ianolide, intitulată Întoarcerea la Hristos – o adevărată odisee a spiritului, o introspecţie abisală făcută cu umilinţă şi fineţe, pe care numai un om trecut prin chinurile iadului şi ieşit curat pe malul înalt al sfinţirii le-a putut primi de la îngerul care l-a vegheat pe toată calea încercărilor.

Manuscrisele, cu multe alte hârtii, au fost aduse de cineva, după moartea autorului, puse într-un sac, fără nici o ordine, fără numerotare, încât maicile au avut mult de lucru până ce le-au putut încropi în cele două volume, orientând-se după titluri şi urmărind evenimentele descrise în concordanţă cu istoria închisorilor prin care Ianolide şi alţi eroi ai memoriilor au trecut.

Aceste rânduri pe care le scriu sunt fade şi convenţionale. Din tot ce s-a scris despre închisori, din toată investigaţia psihologică pe care autorii, toţi înzestraţi cu duhul mărturisitor, cartea aceasta este cea mai adânc duhovnicească, cea mai pătrunzătoare, cea mai în măsură să înţeleagă împreună cu toţi sfinţii ce este lăţimea şi lungimea, adâncimea şi înălţimea, să cunoască iubirea lui Hristos cea mai presus de cunoaştere şi să se umple de toată plinătatea lui Dumnezeu (cf. Efeseni 3: 18-19). Dacă ai îndoieli asupra mântuirii, asupra jertfei sau asupra biruirii vrăjmaşului văzut şi nevăzut prin puterea credinţei şi a rugăciunii, dacă te îndoieşti de iubirea lui Hristos şi de eficiența pocăinţei, această carte, acest document duhovnicesc te va convinge.

Citește restul acestei intrări

Anunțuri

Cheia viziunii creștinismului integral

Standard

Deținutul profet

Pronia divină a rânduit cărţii lui Ioan Ianolide, „Deţinutul profet“, o aşteptare de aproape un sfert de veac, sub forma unor manuscrise nesistematizate, redactate în fugă, sub ameninţarea permanentă a terorii exterioare a dictaturii comuniste. Ele au fost transmise părintelui Gheorghe Calciu în Statele Unite, în vederea unei posibile publicări sub numele acestuia sau sub alt nume, urmând ca numele adevăratului autor să fie revelat abia după moartea sa. Nu s-a întâmplat nici acest lucru. Întors să moară în ţara natală, părintele Calciu aduce cu el şi aceste manuscrise, care au văzut în final lumina tiparului în anul 2009, fiind îngrijite şi stilizate prin lucrarea binecuvântată de Dumnezeu a mănăstirii Diaconeşti.

Cartea este devastatoare. Ne aflăm în faţa unui adevărat profet al Apocalipsei, care cu tăişul sabiei sale spirituale despică toată urzeala lumii în care trăim. Pentru unii, aceste vremuri numite “apocaliptice” pot însemna prilej de teamă şi de nelinişti. Ameninţarea unor posibile catastrofe -naturale sau provocate de nesăbuinţa omenească- planează în permanenţă deasupra noastră. Dar profetul care este Ianolide vine să ne vestească altceva. El vine să ne vestească biruinţa lui Hristos. Vine să ne spună că acest creştinism, care în zilele noastre pendulează între laxitate şi formalism, are de fapt resurse de neînfrânt.

Că de sus îi poate fi insuflată o putere uriaşă, care poate schimba faţa lumii. Da, această putere a Duhului lipseşte marii majorităţi a creştinilor de azi. Dar pentru aceasta au fost trimişi profeţii. Fiecare cuvânt al lor iradiază o putere care vine din altă lume. Nu sunt gânduri de om, ci revelaţii, trecute însă prin filtrul personal, printr-un suflet ajuns la desăvârşirea spirituală pe o cale aparte. E poate calea cea mai grea cu putinţă care poate fi imaginată: biruirea iadului din închisorile comuniste.

Mesajul lui Ianolide respiră paradoxul unei îndrăzneli spirituale fără limite, însoţită în acelaşi timp de o smerenie desăvârşită. Îndrăzneala nu este însă a sa proprie. Este a Duhului care vorbeşte prin el. Sunt cuvinte care sparg o serie de clişee pioase şi insuflă viaţă unor forme care par a se fi anchilozat de mult, în care tradiţia apostolică vie degenerează în “tradiţionalism”. Aflăm astfel, cu o uimire fără margini, că, după ce ne povesteşte traseul desăvârşirii sale spirituale prin lupta -atât lăuntrică, dar şi cu suferinţa exterioară- dusă în închisorile iadului, Ioan Ianolide ne spune că … aceasta nu e suficientă! O afirmaţie menită să-l şocheze pe orice bun ortodox cu aplecare spre calea filocalică şi care-şi pune drept ideal -sau cel puţin ca reper- această cale a rugăciunii şi a urcuşului interior spre unirea sufletului cu Dumnezeu. Urgenţa vremurilor pe care le trăim cere însă altceva, cere mai multe. Cere o viziune integrală asupra creştinismului, o sinteză curajoasă între trăirea lăuntrică şi lucrarea activă în lume.

Citește restul acestei intrări