Mărturii de spiritualitate creştină în temniţa comunistă: confesiunea lui Ioan Ianolide

Standard

În toamna anului 1958, Securitatea trecea la o serie de arestări în rândul celor care fuseseră eliberaţi. Dintre aceştia, în anchete aveau să fie luaţi cei care, în Penitenciarul Târgu Ocna (1950-1954), nu de puţine ori îşi exprimaseră solidaritatea împotriva reeducării şi mărturisiseră credinţa creştină. S-au operat arestări atât în rândul celor din libertate, în frunte cu studentul la teologie Constantin Voicescu, cât şi printre cei aflaţi încă în închisori, cap de lot fiind considerat Ioan Ianolide. În anchetă, unii deţinuţi, în special din rândul reeducaţilor, precum Nuti Pătrăşcanu, au formulat declaraţii acuzatoare la adresa celor arestaţi, aşa cum doreau anchetatorii. Altfel spus, toţi aceia care refuzaseră reeducarea şi adoptaseră un mod de viaţă creştin în Penitenciarul Târgu Ocna acum erau „demascaţi” pentru „ajutorul legionar” sau „activitatea mistico-legionară” pornite din timpul detenţiei de la Aiud din anii ’40 şi determinate de curentul legionar de factură codrenistă. În acest sens, la 15 aprilie 1959, Nuti Pătrăşcanu făcea următoarea „demascare”: „[…] Prin pregătire temeinică, această linie a fost moştenită de tineri legionari, precum Valeriu Gafencu şi Ioan Ianolide, pe care să o continue în închisoare, apoi chiar în libertate ca «un serios mijloc de conspirare a activităţii legionare»”. Tot Pătrăşcanu mai arăta că Gafencu a făcut un set de „instrucţiuni mistice” pe care legionarii din închisori să-l urmeze, inspirat din literatura legionară, precum: cartea Pentru legionari a lui Codreanu, Jurământul gradelor legionare sau Îndreptarul FDC. Potrivit lui Pătrăşcanu, aceste instrucţiuni ar fi fost puse în practică în timpul detenţiei de la Târgu Ocna, mai ales prin aşa-zisul ajutor legionar, adică prin susţinerea bolnavilor cu alimente, medicamente, îmbrăcăminte şi alte ajutoare. Apoi, educaţia mistică de la Târgu Ocna presupunea două ipoteze: prima – „aceea a ieşirii lor în libertate, fiind la putere regimul comunist, când spuneau că legionarii trebuie să se menţină pe linia mistică, să nu susţină cu nimic regimul comunist, să caute să muncească numai atât cât este necesar, pentru a-şi câştiga existenţa, pentru că altfel ar însemna să se pună în slujba satanei”; a doua ipoteză – „aceea ca legionarii să fie eliberaţi odată cu răsturnarea regimului comunist. În acest caz, ei spuneau că la început legionarii să nu ia conducerea şi să lase să facă acest lucru partidele istorice, care să ducă greul perioadei de trecere”, pentru ca, ulterior, „legionarii să scoată capul şi să pună mâna pe puterea din stat”.

Cele declarate de Nuti Pătrăşcanu nu făceau decât să-l incrimineze pe Ioan Ianolide, fiind evident pe placul anchetatorilor. Cum însă declaraţiile lui Pătrăşcanu şi Ianolide erau în opoziţie, atunci procedura anchetei penale reglementa consemnarea unei confruntări între cei doi.

Această procedură s-a consumat în data de 17 aprilie 1959, între orele 7:30-20:00. În declaraţia sa, Pătrăşcanu a repetat toate acuzaţiile la adresa lui Ianolide. În replică, Ianolide a afirmat: „Recunosc că, în anul 1941, fiind transferat la Penitenciarul Aiud, am stat acolo până în 1946, când am fost trimis în colonia «Unirea». În acest timp am cunoscut pe comandantul legionar Trifan Traian şi Marian Ion. Cu aceştia nu am purtat discuţii niciodată până în 1946. Nu recunosc să fi desfăşurat activitate legionară şi nici mistică şi nici să fi fost pregătit în acest sens de legionarii de mai sus. De asemenea, nici eu nu am pregătit pe linia activităţii legionare pe nimeni în Penitenciarul Aiud. Principiile de viaţă creştină, despre care a declarat Pătrăşcanu Nuti, au fost concepute de legionarul Gafencu Valeriu, nu pot preciza când, însă eu am luat cunoştinţă de ele în anul 1950, chiar de la el în Penitenciarul Târgu Ocna”.

În continuare, Pătrăşcanu a declarat că aceste principii de viaţă creştină, cu fundamente ideologice legionare, au fost transmise de comandanţii legionari sus-amintiţi lui Gafencu, respectiv Ianolide, în timp ce se aflau în colonia de muncă „Unirea”.

În replică, Ianolide a afirmat: „Nu recunosc nimic din cele declarate de Pătrăşcanu Nuti. Eu ştiu că nu am desfăşurat nici o activitate legionară, am trăit numai o viaţă creştină interioară, fără a mă exterioriza”.

Confruntarea dintre Nuti Pătrășcanu și Ioan Ianolide a continuat, primul susținând că Gafencu și apropiații săi, inclusiv Ianolide, au continuat să ducă în penitenciarul tebeciștilor de la Târgu Ocna o „activitate legionară sub mască religioasă”. Ianolide a negat tot, afirmând cu tărie: „Declar că tot ceea ce Pătrășcanu Nuti a declarat nu corespunde adevărului și precizez următoarele: În penitenciarul Târgu Ocna s-a făcut într-adevăr ajutor între deținuții contrarevoluționari printre care erau și legionari. Ajutorul a constat în executarea diferitelor servicii celor care erau grav bolnavi și în darea diferitelor alimente din rațiile noastre celor ce aveau nevoie de ele. (…) De asemenea, ajutorul organizat între noi a mai constat și în confecționarea diferitelor obiecte de îmbrăcăminte (din lână), pentru cei care aveau nevoie de ele. (…) În aceeași perioadă, cât am stat la Târgu Ocna, eu am trăit o viață creștinească, având convorbiri de ordin religios îndeosebi cu legionarul Gafencu Valeriu. (…) În cadrul convorbirilor ce le-am avut am abordat o serie de probleme care privesc viața creștină și îndeosebi atitudinea în fața morții, atitudine care constă în credința în viața de apoi în vederea căreia trebuia să ne pregătim sufletește. Am discutat despre rugăciune, despre spovedanie, împărtășanie, dragostea creștină și alte probleme de felul acesta.

În anul 1950, fiind împreună cu legionarul Gafencu Valeriu la Târgu Ocna, acesta mi-a făcut cunoscută starea lui de conștiință în fața morții, pe care el și-a fixat-o într-un număr de aproximativ 36 principii intitulate, sub diferite forme ca: «Principii de viață creștină», «Năzuințe creștine» și «Votul meu». Aceste principii au un caracter exclusiv creștin și ele aveau drept scop integrarea omului creștin-ortodox în învățătura și dogmatica Bisericii creștine. Ele se refereau și la cei care nu sunt creștini și la cei ce sunt mai puțin creștini, în scopul de a-i aduce și pe aceștia pe adevărata linie creștină. (…) Scopul cu care am discutat principii de viață creștină cu cei menționați mai sus a fost cunoașterea de către ei a învățăturii creștine și a mijloacelor de purificare sufletească.

Unul dintre grupurile de principii concepute de legionarul Gafencu Valeriu se intitulează «Năzuințe creștine», compus din 7 puncte. Aceste principii se referă la felul cum trebuie dusă viața creștină în cadrul Bisericii, pentru a se obține mântuirea. Unele asemănări între aceste principii și cele elaborate de Codreanu în lucrările sale se datorează măsurii în care acesta s-a integrat învățăturii și dogmei creștine. Același lucru îl susțin și în legătură cu celelalte principii elaborate de Gafencu Valeriu, în sensul că și ele cuprind norme de viață creștină, stabilind hotărârile de viață personală pe care el și le-a luat și care au fost valabile pentru orice creștin”.

Față de spusele lui Ianolide, Pătrășcanu a continuat totuși să susțină că principiile de viață creștină lansate de Gafencu în penitenciar au un fundament ideologic legionar sub înfățișare religioasă, căutând să demonstreze asemănările cu scrierile lui Codreanu.

Din acest motiv, anchetatorul insistă: „Precizează dumneata atunci dacă principiile lui Gafencu Valeriu au ori nu un caracter legionar.”

Ianolide răspunde: „Principiile lui Gafencu Valeriu au numai unele asemănări cu principiile din doctrina lui C.Z. Codreanu, cât și cu scrierile celorlalți conducători legionari. Legionarul Gafencu Valeriu a ajuns la concluzia că, în doctrina sa, Codreanu s-a abătut de la adevăratul creștinism, subordonându-l ideii naționaliste și politice. Legionarul Gafencu Valeriu, în principiile sale, se fixează pe un plan spiritual universal, cuprinzând în el toate neamurile. Aceste principii sunt valabile și pentru legionari, cu condiția de a și le însuși și accepta în forma în care le-a conceput el”.

La întrebarea anchetatorului: „Cu ce scop aceste principii au fost concepute și răspândite în rândul legionarilor de la Târgu Ocna?”, Ianolide a răspuns: „Aceste principii au fost concepute și răspândite în rândul celorlalți deținuți din Penitenciarul Târgu Ocna, printre care și legionari, cu scopul ca ei să cunoască starea de conștiință a lui Gafencu Valeriu, putând și ei să o adopte în viață”.

După ancheta de la Securitate, Ioan Ianolide a fost trimis în justiție. Alături de Constantin Voicescu, Ianolide a fost considerat vârf de lot, în fruntea celor 30 de inculpați. În depoziția de la proces, din 19 august 1959, Ianolide spunea: „În 1950-1953 am stat la Tg. Ocna. Aici, singurul meu prieten cu adevărat mi-a fost Gafencu Valeriu. Ceilalți deținuți au fost egali în fața mea, indiferent de apartenența politică. Știu că Gafencu Valeriu a părăsit linia politică și s-a dedicat celei religioase. A făcut aceste principii și poezii. Neg că ar exista asemănare între principiile lui Gafencu și principiile legionare. Principiile lui Gafencu întruchipează Biserica creștină. Eu am discutat problema creștină cu toți deținuții. Nu a existat deținut cu care să nu fi discutat probleme creștine, respectiv principii creștine. Cred că m-aș fi preoțit și eu dacă aș fi fost vreodată liber. Gafencu Valeriu spunea că ar vrea să se călugărească. Discutând aceste chestiuni, poate atât eu, cât și Gafencu am fost auziți de alții”.

La 28 august 1959, Tribunalul Militar București dădea Sentința nr. 844, prin care Ioan Ianolide era condamnat la 25 ani muncă silnică și 10 ani degradare civică.

El a aflat de condamnare la 30 septembrie 1959, pe patul spitalului Văcărești. Tot acum a formulat cerea de recurs, din care cităm: „La Tg. Ocna a fost cea mai tragică existență: boală, moarte, temniță și teroarea reeducării. Am ajutat și am discutat cu aceeași dragoste cu evrei, unguri, bulgari, țărăniști, comuniști ori legionari. Am fost pe poziție creștină. Am respectat legile, dar mie nu mi s-au respectat legile și mi-am distrus viața în temniță. Principiile lui Valeriu au caracter strict spiritual, bisericesc-ortodox și nepolitic. Ele se confundă cu înseși principiile structurale ale creștinismului. Cine poate condamna îndemnul spre realizarea unei armonii universale prin dragoste și prin desăvârșirea spirituală a omului? Aceasta reprezintă aceste principii! Am îndemnat și am fost exemplu de legalitate tot timpul. Cer să nu loviți Adevărul și Dreptatea, căci eu pot să mor, dar ele nu. Pentru mine viața nu mai are nici o chemare, căci s-a rupt și ultima legătură ce o păstrăm cu viața, dar vă cer să faceți dreptate. S-au eliberat din temnițe marii criminali, criminalii de război, comandanții legionari și eu continui să fiu deținut și să asist zi de zi cum mor. Sunt înfiorat de trist nu că sufăr și mor, ci pentru ceea ce mi-au oferit mie oamenii pe care i-am iubit, i-am iubit mai mult decât pe mine însumi”.

În continuare, Ianolide cerea „casarea sentinței ori retrimiterea spre judecare la tribunal, având în vedere că: nu există organizare contrarevoluționară, ci viață de penitenciar; nu există inițierea nici unei acțiuni contrarevoluționare, ci numai discuții întâmplătoare cu caracter spiritual; aceste principii creștine respectă legile din stat; pe baza acestor principii creștine nu se poate organiza decât Biserica, prin clerul haric, așa că nu poate fi vorba de altă organizare”.

Recursul a fost respins, iar pentru Ianolide a urmat calvarul golgotei românești. A fost deținut la Gherla, Jilava, iar de la 29 august 1960 la Aiud, acolo unde reeducarea orchestrată de colonelul Crăciun se afla în plină desfășurare. Aici a refuzat reeducarea, potrivit adeverinței-caracterizare: „Începând din 1962 a fost antrenat în munca cultural-educativă, unde de la început s-a postat pe o poziție net dușmănoasă muncii culturale. Și în prezent se menține pe aceeași poziție de rezervă și refractară, cu influență negativă în rândul deținuților. Nu este folosit la munci”. Într-o altă caracterizare de la Aiud, datată 15 iulie 1964, se arăta că Ianolide „a fost pedepsit cu 23 zile izolare, pentru stabiliri de legături, încălcarea programului, obiecte interzise. Este un element înrăit, fanatic și recalcitrant”. A fost eliberat la 31 iulie 1964, nescăpând nici în libertate de urmărirea atentă a Securității.

(Adrian Nicolae Petcu – Ziarul Lumina, edițiile electronice din 07 octombrie 2015, 12 octombrie 2015 și 14 octombrie 2015)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s